vineri, 21 februarie 2014

Masti de animale

Pictura si decupare

Povesti create de copii

De data aceasta am facut schimb de roluri si in loc sa le spun eu o poveste,acum copiii au fost povestitori la randul lor.Binenteles au fost ajutati de niste planse frumoase.Le-au dat titlu,au povestit intamplarea cum si-au imaginat-o ei si au creat finalul.
,,Pisicuta si soricelul"


,,Puiul de randunica"
 







Catelusul schiop-poezie

Eu am numai trei picioare
Si de-abia ma misc: top, top!
Rad cand ma-ntalnesc copiii
Si ma cheama "cutu schiop".

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plang mult cand ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.

Si cand ma gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urati, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor...

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun.

Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decat a avut-o el.

Prietenii mei-cantec

In gradina casei mele,
Am prieteni fel de fel
O gaina, o pisica
Un cocos si un catel.

R:Cotcodac si miau,miau,miau
   Cucurigu si ham,ham
   Cotcodac si miau,miau,miau
   Cucurigu si ham,ham

Dau graunte gainusei
Si cocosului falos,
II dau lapte pisicutei ,
Si catelului un os.

Gainusa imi da oua
Iar cocosul ma trezeste
Pisicuta prinde soareci
Si catelul ma pazeste.

vineri, 14 februarie 2014

Cantecele despre animale salbatice


Vulpisoara, de F. Sahlin







Vulpişoara era copila cea mai mică a vulpii şi între fraţii ei era cea mai răsfăţată, fiindcă era isteaţă şi îndrăzneaţă.
Într-o bună zi, mama vulpe îşi chema puii şi le spuse:
- Azi vă iau cu mine la vânătoare, ca să vă învăţ cum să vă furişaţi pe lângă animalul ce vreţi să-l prindeţi!

Vulpişoara  zise grozăvindu-se:
- Mă pricep de pe acum la treaba asta. Deseară ma duc să vânez şi aşteptăţi-vă la o masă îmbelşugată!
Mama îi spuse că se cam laudă şi o avertiză asupra pericolelor.

Vulpişoara porni prin pădure cântând.
Pe drum se întâlni cu un viezure, care o întrebă:
- Unde te duci aşa singură, fără fraţii şi părinţii tăi?
- Mă duc să vânez, fiindcă le-am promis celor de acasă o masă pe cinste!
- Noroc bun, mititico! Însă un vânător bun trebuie să fie tăcut, altfel goneşte vânatul!
Apoi vulpişoara îşi continuă drumul în linişte.

Tot hoinărind prin pădure se gândi: “ Ce-ar fi dacă am mânca deseară friptură de iepure ? Am să prind un iepuraş.Uite acolo unul care se joacă în faţa vizuinii lui.”
Se apropie pe furiş,dar, vai, o frunză foşni, şi iepuraşul fugi în vizuină.
Vulpişoara rămase la pândă şi-l văzu pe iepuraş scoţând capul din altă gaură. Până să ajungă la el, iepuraşul se ascunse în alt  loc şi începu să se joace de-a v-aţi ascunselea cu Vulpişoara, până când aceasta se plictisi.

-Doar nu trebuie neapărat să mănânce friptură de iepure deseară. E bună şi cea de pui! îşi zise vulpiţa şi fugi mai departe.
Ajunse repede la o gospodărie ţărănească, de unde avea să-şi aleagă cel mai frumos pui.
Într-adevăr, puişorii se plimbau prin ogradă, unul mai frumos ca altul. Dar înainte ca Vulpişoara să poată înşfăca vreunul, cocoşul o zări şi începu să trâmbiţeze de zor. Auzi şi dulăul şi porni în urmărirea ei. Abia reuşi să scape de colţii câinelui.

“Ei, se pare că nici de friptură de pui nu-i rost astăzi! Lasă că am să găsesc altceva. Dar oare pe pajiste ce se zăreşte?” 
Vulpişoara sări în sus de bucurie când văzu o capră cu iedul ei. Se şi vedea ducând acasă un ditamai iedul! 
Se apropie cu pas tiptil. Când ajunse în apropiere, mama capră se repezi şi o izbi cu coarnele, de o zbură prin aer ca pe un fulg.
Sărmana  Vulpişoară zăcu multă vreme la pământ, încât îi pieri pofta de iezi.

Apoi alergă la vale spre gârlă. Nici friptura de raţă nu era de dispreţuit. Dar ia raţele de unde nu-s! Înotau în mijlocul râului.
“Apropiaţi-vă  de mal, drăguţelor!”, le strigă ea linguşitor. Dar mama-raţă era înţeleaptă şi nu se lăsă ademenită.
“Vino tu la noi aici în apă! Nu vrei să faci o baie?”
Vulpişoara încercă apa cu lăbuţa , dar era mult prea rece, aşa că rămase pe uscat!
“E drept că o friptură de raţă ar fi fost foarte bună, dar n-a fost să fie! Voi găsi altceva!”

Vulpişoara porni în căutarea unei alte prăzi!
Poate chiar o să apuce o veveriţă! Văzu una tăindu-i calea. Vulpişoara o zbughi după ea! Pe când era gata-gata s-o prindă, veveriţa sări în copacul vecin, strigându-i: “ Prinde-mă dacă poţi!” 
Vulpişoara nu putea să se caţăre în copac, aşa că rămase din nou supărată.

Văzu un şoricel fugind.
“Tot e bine şi atât, decât nimic!” îşi zise Vulpişoara şi porni după şoarece.
Însă Ronţ-Ronţ se strecură repede în gaură.
În goana sa disperată, puiul de vulpe intră cu piciorul într-un viespar.
Viespile roiau în jurul Vulpişoarei, iar una mai furioasă i se aşeză pe nas şi o înţepă.
Biata de ea, nu mai putea de durere!

Sătulă de alergătură, o-ntinse drept spre casă.
-Vai, mamă, m-a înţepat o viespe rea şi mă doare îngrozitor!
Mama vulpe îşi mângâie puiul, dar în cele din urmă tot nu se putu opri să-l întrebe:
-Ei, ce bunătăţi ne-ai adus pentru cină?